Dupa ce cateva site-uri de monden ii cantau deja prohodul si ii injurau pe trei randuri de patru ori pe medicii austriaci, iata ca Teo ne trimite o scrisoare in care ne lamureste ce si cum sta treaba pe la Viena. Si cu nu-mi pot permite a comenat mai mult acest subiect reproduc aici scrisoarea deschisa pe care Teo a trimis-o catre mass media din Romania.
„Dragii mei,
După două luni de tratament medical şi două operaţii, încerc să-mi adun puterile, să pot scrie câteva rânduri, pentru că mi-e tare tare dor de prietenii mei. Mi-e dor de casă, de studenţii mei, de oamenii care zilnic
îmi trimit scrisori sau postează pe adresa mea de facebook, iar eu încă nu mă simt în putere să le răspund tuturor.
Aş vrea să pot să-i văd pe toţi, să-i strâng în braţe şi să le mulţumesc că mă susţin. Vreau ca fiecare dintre aceşti oameni la care mă gândesc acum, prieteni care de-a lungul anilor mi-au fost aproape sau oameni care pur şi simplu mi-au apreciat munca, să ştie că mă gândesc cu drag la ei. Vreau să ştie că, indiferent de faptul că nu-i pot primi aici, în rezerva de la Viena, nu înseamnă nici că sunt prizoniera medicilor, nici că nu doresc să văd pe nimeni. Pur şi simplu evoluţia imprevizibilă a bolii nu mi-a permis să fac asta.
Sunt un om luptător şi fiecare încurajare a lor îmi dă forţă, mă umple de energie. Recunosc că mă amărăşte faptul că încă nu am puterea să răspund fiecărui om care mi-a trimis o vorbă bună. Pentru asta vreau să-mi cer scuze tuturor celor care au încercat să ia legătura cu mine, celor care au vrut să mă ajute în orice fel, pentru că nu am avut încă energia să le răspund cu aceeaşi căldură.
Aş vrea să le mulţumesc tare mult şi tuturor ziariştilor, unii foşti colegi şi prieteni, care au înţeles să nu facă din una dintre cele mai dificile perioade ale vieţii mele un subiect de cancan, o marfă bună de vândut bine
pe piaţă. Sunt mulţi jurnalişti care au înteles că, în acest caz, sărăcia informaţiilor picante şi lipsa speculaţiilor nefondate ajută un om să treacă peste un moment greu.
Aici în Spital n-am fost în dispoziţia de a urmări presa constant, însă îmi doresc tare mult ca Maia, fiica mea, să nu se sperie când deschide televizorul şi află informaţii despre mine.
Sunt un om care cunoaşte bine mass-media. Ştiu cât de greu e să alegi între a forţa o ştire suculenta şi a publica informaţia seacă primită de pe un comunicat de presă.
Celor care s-au privat pe ei inşişi, fie de audienţa obţinută uşor, fie de o creştere de tiraj sau de accesări mai multe pe net, le rămân prietenă pentru totdeauna. Îi rog în continuare să utilizeze ca singură sursă de
informaÅ£ie credibilă spitalul din Viena, respectiv medicii care se ocupă de sănătatea mea. Orice alte declaraÅ£ii bombastice venite din partea unor rude sau „cunoÅŸtinÅ£e” din Å£ară cred că ar trebui tratate rezervat pentru că am apucat să văd câteva care recunosc că m-au mâhnit.
Şi totuşi sper să vin în ţară cât mai repede. Oricât ar suna de patetic pentru unii, după două luni de stat aici mi s-a facut un dor de România mea de nu vă pot spune.
Vă sărut ÅŸi nu fiÅ£i îngrjioraÅ£i, sunt pe mâini bune”.
Sa auzim doar de bine!